Joe BIDEN NU va participa la încoronarea lui Charles al III-lea. Ce s-a întâmplat

Joe BIDEN NU va participa la încoronarea lui Charles al III-lea. Ce s-a întâmplat
Joe Biden nu va participa la încoronarea lui Charles al III-lea / Sursa FOTO: flickr.com
Publicat: 01/04/2023, 21:07
Actualizat: 01/04/2023, 21:08

Joe Biden, cel mai puternic om de pe glob, nu va lua parte la ceremonia de încoronare a lui Charles al III-lea drept rege al Marii Britanii.

Evenimentul, programat pentru 6 mai, va fi marcat cum se cuvine, inclusiv prin prezența liderilor lumii occidentale.

Kamala Harris sau Jill Biden?

Astfel, vor fi prezenți la Londra mari șefi de state, inclusiv capete încoronate, plus reprezentanți de seamă de la Bruxelles.

Potrivit unor surse apropiate de Palatul Buckingham, preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, nu intenţionează să participe la ceremonia de încoronare a regelui Charles, dar va trimite reprezentanţi.

The Telegraph scrie, citând surse importante, că SUA vor trimite o delegație la ceremonia de la Londra, dar nu va fi președintele Biden conducătorul acesteia. Din câte se pare, vicepreședintele Kamala Harris va fi în fruntea delegației Casei Albe.

În schimb, la eveniment ar putea fi prezentă Prima Doamnă a SUA, Jill Biden. De asemenea, ambasadorul american la Londra, Karen Pierce, a confirmat prezența.

Încoronarea Regelui Charles al III-lea va fi un eveniment fastuos, pe măsura importanței sale. Weekendul de trei zile de la începutul lunii mai va include două mari procesiuni, o slujbă religioasă, un concert cu vedete organizat la Castelul Windsor și o zi de voluntariat. Momentul istoric al încoronării este programat între zilele de sâmbătă, 6 mai, și luni, 8 mai.

Regele Charles al III-lea a insistat că ceremonia încoronării să fie „înrădăcinată în tradițiile și fastul de lungă durată”, dar și „să privească spre viitor”.

Din spectacolul încoronării, care va dura trei zile, nu o să lipsească prima apariție la balconul regal al noului suveran britanic, o mare procesiune de încoronare, un concert cu vedete mondiale și o zi de voluntariat.

Citește AICI tot ce trebuie să știi despre ceremonia încoronării lui Charles al III-lea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
EXCLUSIV / Ce despăgubiri ar putea să primească familiile victimelor accidentului din 2 Mai? Suma...
Mesajul sfâșietor transmis de fiica preotului Ilie Geangavelea, după ce a murit în accidentul de...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu...
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Spitalele morții. Medic acuzat de malpraxis. Percheziții după uciderea unei paciente
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Ce răspuns a primit Florin Piersic de la Carmen Harra când a întrebat-o: "Carmen, eu...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cum recunoști un psihopat după mișcările capului
×